Ateliere de mărţişoare la centrele sociale!

Copiii din cadrul Centrului de sprijin și asistență de specialitate și a Centrului de zi pentru preșcolari Castani au început să confecționeze mărțisoarele ce anunță începutul primăverii.

Multe mânuțe îndemânatice au meșterit, au legat și au lipit pentru a crea mărțișoarele perfecte, de oferit cu toată iubirea celor dragi. Avem copii minunați, ce așteaptă nerăbdători primăvara!

Prin metoda de educație informală se urmărește menținerea unui echilibru între activitățile de învățare și cele de relaxare și joc, dezvoltarea abilităților de socializare și munca în echipă, dezvoltarea personalității și a deprinderilor de viață independentă, dezvoltarea de relații pozitive cu ceilalți copii, cu membrii familiei, dezvoltarea dexterității, dezvoltarea paletei de cunoștințe generale, dezvoltarea imaginației fiecărui copil, precum și crearea de relații bazate pe sprijin și respect reciproc.

Cele două centre sociale beneficiază de o finanțare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 - Incluziunea socială și combaterea sărăciei, în cadrul proiectului "Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri", cod SMIS 129792. Acest proiect urmărește creșterea accesului la servicii integrate comunitare, accesibile, durabile și de înaltă calitate, pentru 210 copii aflați în risc de separare familială și abandon școlar, care cuprind servicii sociale de interes general, asistență medicală primară și educaționale.