Ziua Pământului - 22 aprilie, serbată de copiii noștri
Activitățile realizate de tinerii din cadrul Centrului de sprijin și asistență de specialitate și Centrului de zi pentru preșcolari Castani s-a urmărit formarea unor deprinderi pozitive și a unei atitudini corecte față de mediul înconjurător. Astfel, copiii au vizionat filme cu tematica "Povestea Pământului" și au desenat și pictat folosindu-se de conturul mâinilor, pentru a-și manifesta dorința de a proteja Planeta.
Să avem grijă unii de alții și de lumea în care locuim!
Aceste activități se derulează în cadrul proiectului "Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri", SMIS 129792, proiect ce beneficiază de o finanțare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 - Incluziunea socială și combaterea sărăciei.
Postarea poate fi accesata si pe https://www.facebook.com/daspiatraneamt