Asigurăm educație la standarde europene pentru copiii de vârstă antepreșcolară

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț asigură educația a 76 de copii de vârstă antepreșcolară prin acordarea de servicii specializate care stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale, prin Centrul de zi „Primii Pași”. Cei 4 educatori își desfășoară activitatea în baza planurilor educaționale, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț

De asemenea, pentru a stimula participarea copiilor la serviciile de educație timpurie antepreșcolară, se acordă lunar o subvenție de 150 lei, sumă necesară acoperirii cheltuielilor de transport, haine sau alte obiecte necesare în vederea îngrijirii copiilor.

Proiectul este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Educație și competențe, pentru creșterea participării la învățământul antepreșcolar și preșcolar, în special a grupurilor aflate în situație de risc. Proiectul se derulează pe o durată de 36 de luni și are o valoare totală de 3.318.102,18 lei.

 

Postarea poate fi accesata si pe https://www.facebook.com/daspiatraneamt