Investim în educația copiilor care provin din medii sociale defavorizate!
Educația reprezintă fundamentul pentru dezvoltarea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor, care le oferă posibilitatea de a-și descoperi identitatea. Astăzi, copiii din cadrul Centrelor de Zi ale Direcției de Asistență Socială au participat la diverse activități educaționale, specifice categoriilor de vârstă și a nevoilor identificate de specialiști.
Micuții antepreșcolari din Centrul de Zi „Primii Pași” au învățat despre corpul uman, iar preșcolarii din Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani s-au bucurat de un spectacol muzical improvizat, împreună cu educatorii centrului. Grupele de școlari ale Centrului de Asistență de Specialitate pentru Copii au exersat terapia prin artă.
Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, „Creșterea participării la învățământul antepreșcolar prin înființarea Centrului de zi Primii Pași", cod SMIS 133203 și „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri”, SMIS 129792, asigură servicii socio-educaționale pentru 286 de copii care se află în risc de abandon familial și școlar.
Postarea poate fi accesata aici ->