Carnavalul toamnei în Centrul de zi „Primii pași”

Personaje din povești au prins viață la Centrul de zi „Primii Pași”, iar micuții antepreșcolari, costumați în eroii preferați, au petrecut câteva ore într-o lume a basmelor. Într-un decor de toamnă inedit, pregătit cu măiestrie de educatorii centrului, copiii au participat la un carnaval tematic. Activitățile educaționale de tip nonformal stimulează dezvoltarea de noi abilități, ajutând și la însușirea unui set personal de principii, precum și integrarea într-o echipă.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț asigură servicii sociale integrate pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a 76 de copii, care provin din familii aflate în situație de vulnerabilitate, prin implementarea proiectului „Creșterea participării la învățamântul antepreșcolar prin înfiintarea Centrului de zi „Primii pași” cod SMIS 133203.  Proiectul este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Postarea poate fi accesata aici ->https://bit.ly/3UpsT8f