1. Serviciul social de zi oferit în Cantina Socială, cu licența de funcționare seria LF nr. 0011023, se acordă în conformitate cu prevederile:

• Legii Asistenței Sociale nr. 292/ 2011, cu modificările și completările ulterioare;

• Legii nr. 208/ 1997, privind cantinele de ajutor social, cu completările și modificările ulterioare;

• Ordinul nr. 29/ 2019, privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;

• HCL nr. 181/ 2006, privind înființarea Cantinei Sociale;

• HCL nr. 69/ 2020, privind modificarea regulamentului de organizare și funcționare a serviciului social de zi Cantina Sociala, aprobat prin HCL nr. 313 din 24.11.2016.

 

2. Beneficiarii serviciilor sociale de zi acordate în Cantina Socială sunt:

a)copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea famiilor care realizează un venit mediu lunar per persoană sub valoarea venitului luat în calcul la stabilirea ajutorului social;

b) tinerii care urmează cursuri de zi în instituțiile de învățământ care funcționează în condițiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 de ani sau 26 de ani, în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani și care se află în situația prevăzută la litera a);

c) persoanele care beneficiază de ajutor social sau alte ajutoare financiare, acordate în condițiile legii și al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o singură persoană, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;

d) pensionarii;

e) persoanele care au împlinit vârsta de pensionare și se află într-una din următoarele situații: sunt izolate social, nu au susținători legali, nu înregistrează venituri;

f) persoanele invalide și bolnavii cronici;

g) orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.

* Persoanele care realizează venituri peste nivelul venitului net lunar, pentru o singură persoană, luat în calcul la stabilirea cuantumului ajutorului social, poate beneficia de serviciile sociale de zi ale Cantinei Sociale dacă contribuie cu plata a 30% din venitul pe persoană, fără a depăși costul meselor servite, calculate pe aceeași perioadă.

* Persoanelor care beneficiază de servicii sociale de zi în Cantina Socială li se oferă și consiliere, informare și suport în vederea promovării drepturilor omului, dar și prevenirea excluziunii sociale.

 

3. Stabilirea condițiilor de acordare a serviciilor sociale de zi, prin Cantina Socială:

*Serviciile sociale de zi se acordă beneficiarilor care se află în una dintre situațiile menționate anterior, în baza unei cereri scrise, însoțită de documente doveditoare.

*Cererea se înregistrează la Registratura Direcției de Asistență Socială a Muncipiului Piatra-Neamț, din str. Stefan cel Mare, nr.5.

* În vederea soluţionării cererii se va efectua ancheta socială la domiciliul/ resedința solicitantului care nu beneficiază de ajutor social, pentru a constata dacă se întrunesc condițiile de acordare a serviciilor sociale de zi, prin Cantina Socială.

*Dacă solicitantul de servicii sociale de zi în Cantina Socială beneficiază de ajutor social, trebuie să prezinte și o adeverință din care să reiasă faptul că a efectuat 24 de ore de muncă în folosul comunității.

*Personalul de specialitate al Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț întocmește decizia de acordare / respingere a cererii și contractul de acordare al serviciilor sociale de zi în Cantina Socilă.

 

 

4.Persoanele beneficiare de servicii sociale de zi oferite prin Cantina Socială au următoarele obligații:

a) să furnizeze informații corecte cu privire la identitate, situația familială, socială, medicală și economică;

b) să participe, în raport cu vârsta și situația de dependență, la procesul de furnizare a serviciilor sociale;

c) să contribuie, în conformitate cu legislația în vigoare, la plata serviciilor sociale furnizate, în funcție de situația materială;

d) să comunice orice modificare de natură familială, personală sau financiară;

e) să respecte orarul de distribuire al meselor;

f) să păstreze curățenia unității, să nu distrugă bunurile și să respecte toate normele de igienă sanitară;

g) să aibă o conduită civilizată în cadrul unității.

 

5. Încetarea acordării serviciilor sociale de zi în Cantina Socială:

a) la expirarea perioadei contractuale;

b) prin acordul părților;

c) decesul beneficiarului;

d) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile necesare;

e) dacă beneficiarul nu are o conduită adecvată în relația cu ceilalți beneficiari sau cu personalul centrului;

f) dacă beneficiarul nu respectă clauzele contractuale.

 

6. În vederea acordării serviciilor sociale de zi în Cantina Sociale, solicitantul trebuie să depună următoarele documente:

· actele de identitate ale tuturor membrilor familiei, cu vârste de peste 14 ani;

· certificatele de naștere ale tuturor membrilor familiei;

· certificat de căsătorie/  livret de familie;

· certificat de atestare fiscală pentru toți membrii familiei, eliberat de Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Piatra-Neamț (clădirea Mall Forum Center, strada Cuejdi, nr. 1B, etaj 3);

· adeverință de salariat în care să fie specificat venitul net pentru luna anterioară depunerii cererii, inclusiv tichete de masă/ cupon de pensie / cupon de somaj / alte indemnizații (adeverință care să ateste dacă se beneficiază de altă drepturi de asistență socială, inclusiv din străinătate) – după caz;

· adeverință de elev/ student, eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, care să ateste că aceştia frecventează o formă de învăţământ organizată potrivit legii și din care să reiasă frecvența și dacă beneficiază sau nu de bursă (după caz);

· certificat grad de handicap/ acte din care să reiasă încadrarea în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav ori gradul I sau II de invaliditate (după caz).

* Documentele necesare acordării serviciilor sociale se adaptează în funcție de fiecare caz în parte.