Inspectorii de specialitate ai Serviciului de Administrare și Gestionare Locuințe Sociale, din cadrul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț au finalizat procedura de evaluare a dosarelor pentru repartizarea locuințelor sociale, aferente sesiunii 02 – 30 iunie 2025.

 

În această perioadă s-au înregistrat 73 de solicitări, iar criteriile care au stat la baza stabilirii ordinii de prioritate a cererilor sunt prevăzute în Regulamentul privind serviciul public de administrare fond locativ, conform prevederilor Legii nr. 114/ 1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulteriore și a Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 1275/ 2000.

 

Contestațiile privind punctajul obținut în urma evaluării pot fi depuse în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu 25 septembrie 2024, ora 10:00, până la data de 15 octombrie 2025, ora 14:00. Contestațiile se depun la sediul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr.5,  și vor fi soluționate în perioada 16-17 octombrie 2025.

 

Lista finală se va stabili de către comisia de analiză a solicitărilor și repartizare  a locuințelor sociale din fondul locativ al Municipiului Piatra-Neamț. Astfel, contractele se vor încheia după perioada de soluționare a contestațiilor, dar numai după ce persoanele care au acumulat punctajul necesar repartizării unei locuințe sociale și-au îndeplinit obligații financiare restante.

 

            Clasamentul privind punctajul obținut în urma evaluării poate fi consultat la avizierul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț.

 

Attachments:
Download this file (Clasament locuințe sociale.pdf)Clasament locuințe sociale.pdf[ ]2025-09-25

Primăria Municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, anunță lansarea unei noi ediții a programului social „Sărbători pentru Seniori”, un demers menit să sprijine persoanele vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

 

Acest program comunitar, complementar celorlalte beneficii sociale acordate din bugetul de stat, constă în distribuirea de pachete cu produse alimentare și de igienă personală pentru pensionarii din municipiu care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Sprijinul este acordat atât în preajma Sărbătorilor Pascale, cât și a Sărbătorilor de iarnă, pentru ca seniorii din comunitatea noastră să simtă că nu sunt singuri și că fac parte dintr-o rețea de solidaritate locală.

Pentru Crăciunul din acest an, începem perioada de înscriere în program, astfel încât pachetele să ajungă la cât mai multe persoane. Numărul și valoarea pachetelor vor fi stabilite ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local.

 

📌 Perioada de înscriere: 15 septembrie – 05 octombrie 2025

📍 Locul depunerii cererilor: Registratura Direcției de Asistență Socială, Str. Ștefan cel Mare, nr. 5

🕒 Program:

Luni – Joi: 08:00 – 16:30

Vineri: 08:00 – 14:00

Pentru înscriere, seniorii trebuie să depună:

·         Cererea și declarația pe proprie răspundere (formulare disponibile la sediul Direcției de Asistență Socială); 

       ·         Cuponul de pensie (în copie);

       ·         Actul de identitate (în copie).

 

Programul se adresează exclusiv pensionarilor cu domiciliul în municipiul Piatra-Neamț, care:

·         au vârsta minimă de 63 de ani (femei) sau 65 de ani (bărbați);

·         au pensia mai mică sau egală cu 2.000 lei/lună.

 

„Dragi seniori, voi sunteți sufletul comunității noastre. Tot ce ați construit prin muncă și sacrificii de-a lungul vieții ne inspiră să vă purtăm respectul și să vă fim recunoscători. Din dorința de a fi aproape de dumneavoastră, continuăm și în acest an programul „Sărbători pentru seniori”. Prin acest program, vârstnicii cu pensii de până la 2.000 lei vor primi de Crăciun, prin Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț, pachete cu alimente în valoare de 150 lei. Este un gest de dragoste și solidaritate, menit să aducă un zâmbet și un strop de lumină în fiecare casă”, a declarat Adrian NIȚĂ, primarul municipiului Piatra-Neamț.

 

Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț la sediul din Str. Ștefan cel Mare, nr. 5 sau la numărul de telefon 0233 622 968.

În perioada 01-16 aprilie 2025, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat o nouă sesiune de depunere sau actualizare dosare pentru locuințele sociale, de tip modul, situate pe strada Gheorghe Asachi, cartierul Văleni II.

Având în vedere că aceasta s-a încheiat în data de 16 aprilie 2025, vă anunțăm că aveți la dipoziție perioada 28.04 – 06.05. 2025 pentru depunerea eventualelor contestații, la registratura Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, strada Ștefan cel Mare nr. 5 Piatra Neamț.



În perioada 1 – 16 aprilie 2025, Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, organizează sesiune de depunere și actualizare a dosarelor pentru locuințele sociale, de tip modul, situate pe strada Gheorghe Asachi, cartierul Văleni II.

Cererile se depun la Registratura Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț din strada Ștefan cel Mare, nr. 5, de luni până joi, între orele 08:00-16:30 și vineri, între orele 08:00-14:00, împreună cu următoarele documente justificative:
a) cerere tip;
b) acte de identitate solicitant și membrii familiei (original);
c) acte de stare civilă (certificat de căsătorie, sentință civilă de divorț, sentință civilă privind domiciliul minorului, etc.);
d) acte doveditoare privind veniturile realizate pe ultimele 12 luni pentru fiecare membru de familie major (adeverinţă salariu, cupon pensie, indemnizatie handicap, dispoziție stabilire indemnizație/ stimulent de inserție pentru creșterea copilului, etc.);
f) contract de închiriere (înregistrat la ANAF pentru cei care locuiesc cu chirie în regim privat sau contractul de închiere spațiu din fondul locativ de stat);
g) adeverinţă de la asociaţia de proprietari, după modelul prevăzut în Anexa 1.5 la Regulament, din care să reiesă suprafața utilă a construcției și numărul de persoane care contribuie la plata cheltuielilor comune;
h) certificate medicale care să ateste încadrarea în grad de handicap sau gradul de invaliditate;
i) adeverinţă de elev, preşcolar sau adeverinţă medicală cu privire la incapacitatea de a urma o formă de învăţământ (pentru copiii aflați în întreținere);
j) actele de studii ale solicitantului;
k) certificat/ legitimație de veteran și văduve de război;
l) Decizia de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare conform prevederilor Decretului-Lege Nr. 118/1990 – Republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și a Legii 341/2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989;
m) documente care să ateste că solicitantul a beneficiat de o măsură de protecție specială;
n) declarație pe propria răspundere sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declarații;
o) certificat înmatriculare autovehicul;
p) alte acte ca fiind considerate necesare.

Menţionăm că aceste documente sunt obligatorii în vederea stabilirii clasamentului cu ordinea de priorități a solicitanților de locuințe sociale destinate închirierii.

Lista documentelor necesare, modelul cererii și al declarațiilor, precum și alte informații suplimentare le găsiți accesând link-ul https://www.daspn.ro/serviciul-administrare-si-gestionare-locuinte-sociale. Pentru informații suplimentare puteți apela numărul de telefon 0786 550 037.

 

 

În vederea îmbunătățirii infrastructurii serviciilor sociale acordate la nivel local, astăzi, 17 ianuarie, Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț lansează în dezbatere publică Planul de  acţiune privind serviciile sociale administrate şi  finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamţ pentru anul 2025.

 

Până pe 31 ianuarie 2025, furnizorii publici şi privaţi, asociaţiile profesionale şi organizaţiile reprezentative ale beneficiarilor de servicii sociale sunt invitați să consulte și să propună proiecte care vizează creșterea calității serviciilor sociale oferite în prezent, cât și înființarea de noi servicii sociale destinate prevenirii şi combaterii situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi, din municipiul Piatra-Neamț

 

Planul de  acţiune privind serviciile sociale administrate şi  finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamţ pentru anul 2025 poate fi consultat mai jos. Așteptăm propunerile și sugestiile dumneavoastră atât pe adresa de e-mail a instituției Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cât și la registratura Direcției de Asistență Socială a muncipiului Piatra-Neamț, din str. Stefan cel Mare, nr.5.

 

Attachments:
Download this file (Plan  actiune DAS 2025.doc)Plan actiune DAS 2025.doc[ ]2025-01-17

Începând de luni, 4 noiembrie 2024, casieriile din Cartierul Speranța - bloc H2 și Cartierul Văleni - vila 40 - apartament 1, vor funcționa conform următorului program de lucru cu publicul:

 

Văleni

Luni: 10:00-15:30;

Joi: 10:00-15:30;

Vineri: 10:00- 13:00.

Speranța

Marți: 10:00-15:30;

Miercuri: 10:00-15:30.

  

* De asemenea, plata se poate face și prin virament bancar:

Cont chirie: RO41 TREZ 4912 1330 208X XXXX

                                          (Beneficiar: Municipiul Piatra Neamt, cod fiscal: 2612790)

Cont intretinere: RO93 TREZ 4915 006X XX01 5472

                                          (Beneficiar : D.A.S. Piatra Neamt, cod fiscal: 34340120)